Cu o istorie a existenței umane de peste 2 milioane de ani, o dimensiune de peste trei ori mai mare decât cea a Franței și un peisaj variind de la coasta cu o vegetație bogată și cultural eterogenă a Mediteranei până în Sahara deseori monocromă, dominată de nisip și zone stâncoase, ar fi greu – dacă ar fi într-adevăr posibil – să rezumăm Algeria la câteva cuvinte.

Dar, din nou, de ce să mergi în Algeria? Prin prisma moștenirii variate a diferitelor grupuri etnice care trăiesc acolo – berberi, arabi, tuaregi și mozabiți printre alții? În căutarea mărețelor așezări romane din nord, a orașelor asemănătoare unor labirinturi din Valea M’zab sau a ksar-urilor omniprezente care se contopesc cu relieful saharian sau sub-saharian, a melanjului fin de arhitectură arabă și franceză sau spaniolă din orașele din lungul coastei, sau a nesfârșitei și mereu surprinzătoarei Sahare? Pentru sarcina imposibilă de a spune la un moment dat că, ei bine, ai parcurs tot ce este de văzut în această țară?

Bunăoară, să luăm o seamă de puncte comune, de interferență sau prezență a culturii algeriene în România sau în viața unor români. Pentru românii care erau suficient de mari atunci, prin anii 1970 și 1980 Algeria însemna cele câteva romane remarcabile ale lui Mohammed Dib sau Mouloud Mammeri traduse în românește în virtutea faptului că veneau dintr-o republică democrată prietenă, tot așa cum pentru un arheolog sau pasionat de istorie cartea lui Henri Lhote descriind povestea expedițiilor sale prin Tassili n’Ajjer din 1956, tradusă și ea în românește și găsită printr-un anticariat este de-a dreptul captivantă, iar fotografiile sale evocatoare stârnesc cu siguranță curiozitatea oricui pentru a colinda prin tassili și a vedea acele picturi milenare. Pentru alții poate fi vorba despre Raliul Paris – Dakar, care a trecut o bună perioadă pe aici. Sau despre cel care a descris în termeni atât de critici, dar și personali, Oranul natal, Albert Camus. Numele Algeriei poate stârni anumite rezonanțe exotice sau poate aminti de elenii, romanii, cartaginezii, arabii, otomanii sau francezii care au trecut pe aici, de moștenirea pe care au lăsat-o în urmă, putând fi admirată astăzi. La fel cum, la fel de bine, astăzi puteți găsi în librării cărțile generației contemporane de autori precum Yasmina Khadra sau Kamel Daoud, traduse și ele în românește. Într-o vacanță în Tunisia vecină, poate că ați ajuns într-una dintre excursiile ce merg spre granița de vest, privind peste întinderile de deșert spre Algeria. Sau poate că v-ați întrebat ce este dincolo de granița de est a Marocului. Dintr-o cu totul altă perspectivă, mulți români, de la specialiști în utilaj petrolier și până la medici, au avut o relație aparte cu această țară atunci când au lucrat la Hassi Messaoud prin anii 1980.

Ei bine, vom lua cu noi drept inspirație unele dintre aceste imagini fragmentate, lăsând în urmă litoralul, aglomerația, traficul de pe șoselele ce-l străbat sau toate drumurile bătute. Și vom merge spre interiorul continentului. Vom găsi răspunsuri la întrebarea noastră prin satele vechi ale căror case mici urcă pe promontoriile și stâncile din jurul Timimounului, în oaza pitorească de la Béni Abbès sau în marea de dune de nisip, stânci, platouri montane și grote care păstrează gravuri și picturi milenare de pe Djanet, Tamanrasset sau In Salah. Și dacă aceasta vi se va părea prea puțin, atunci vom scoate din nisip o pâine aburindă, proaspăt coaptă, denumită de tuaregi ‘taghila’ și vă vom servi cu un pahar de ceai dulce și tare. În ceea ce privește limba locală din sudul țării, limba nativă a noastră, a celor de la Tanezrouft Voyages, tamahaq, suntem siguri că veți prinde câte ceva din aceasta pe drum. 

Așadar, ce spuneți, pornim împreună în acest periplu?