Picturile rupestre din Tassili n’Ajjer – 7 / 9 zile

 

Sahara găzduiește o impresionantă moștenire a comunităților umane care au existat aici în urmă cu milenii, dar nicăieri nu găsim o asemenea bogăție și diversitate a picturilor rupestre precum în Tassili n’Ajjer. În urma expediției extinse conduse acolo de Henri Lhote în 1956, această vastă moștenire a devenit cunoscută lumii exterioare la adevărata sa valoare. Așadar, vă invităm să explorați platourile din această parte a Saharei, văzând picturile acestea aparținând diferitelor perioade în timp ce traversați peisajul uluitor și impresionant de stânci, faleze, grote sau oueduri șerpuitoare.

 

Știați că în urmă cu mii de ani prin Sahara erau râuri și pajiști verzi ce găzduiau turme de vite, antilope, elefanți și hipopotami? Știați că mai târziu, un popor de influență elină a pătruns până aici cu care de luptă și, conform unor teorii, chiar și legiunile romane au ajuns aici în drumul lor spre Râul Niger? Pe parcursul acestui tur ce include drumeții și campare preț de 7 zile (aceasta este singura modalitate de a explora pe larg platoul unde nu există infrastructură turistică de niciun fel) veți avea șansa de a vedea aceste fragmente de artă antică care vă vor introduce în această istorie îndepărtată. În timpul explorării noastre de aici veți descoperi diferitele stiluri ale picturilor, de la perioada oamenilor cu cap rotund, la perioada bovidiană, perioada călăreților sau perioada carelor rapide, precum și locurile în care Henri Lhote și echipa a rămas și a lucrat preț de multe luni pe platou.

 

Turul de 7 zile

 

Ziua 1

  • Dimineața preluare la Djanet și deplasare la Tamrit.
  • Începutul drumeției.
  • Cazare cu campare, sus pe platou (corturi si saltele asigurate de noi, nu și sacii de dormit).
  • Mese: prânz și cină sus pe platou incluse.

Zilele 2-6

  • Drumeții prin zona înaltă a platoului, incluzând grupările de picturi de la Tamrit, Sefar, Aouanrhet și Jabbaren.
  • Cazare cu campare, sus pe platou (corturi si saltele asigurate de noi, nu și sacii de dormit).
  • Mese: mic dejun, prânz și cină pe platou incluse.

Ziua 7

  • Sfârșitul drumeției și coborâre de pe platou.
  • Deplasare înapoi la Djanet (sosire după-amiaza/seara).
  • Sfârșitul serviciilor la Djanet.
  • Nu este inclusă cazarea.
  • Mese: mic dejun și prânz pe platou incluse.

Turul de 9 zile

 

Ziua 1

  • Sosire la Aeroportul Djanet și transfer în oraș (aproximativ 30 de minute).
  • Cazare în Djanet, hotel de 3* sau han în oraș sau la câțiva kilometri distanță.
  • Masa: nu este inclusă (cina nu este inclusă).

Ziua 2

  • Dimineața preluare la Djanet și deplasare la Tamrit.
  • Începutul drumeției.
  • Cazare cu campare, sus pe platou (corturi si saltele asigurate de noi, nu și sacii de dormit).
  • Mese: mic dejun la hotel/han, prânz și cină sus pe platou incluse.

Zilele 3-7

  • Drumeții prin zona înaltă a platoului, incluzând grupările de picturi de la Tamrit, Sefar, Aouanrhet și Jabbaren.
  • Cazare cu campare, sus pe platou (corturi si saltele asigurate de noi, nu și sacii de dormit).
  • Mese: mic dejun, prânz și cină pe platou incluse.

Ziua 8

  • Sfârșitul drumeției și coborâre de pe platou.
  • Deplasare înapoi la Djanet (sosire după-amiaza/seara).
  • Cazare la Djanet, hotel de 3* sau han în oraș sau la câțiva kilometri distanță.
  • Mese: mic dejun și prânz pe platou incluse (nu este inclusă cina).

Ziua 9

  • Transfer înapoi la aeroport (aproximativ 30 de minute).
  • Mese: mic dejun la hotel/han în Djanet.

Note:

  • Toate deplasările pe platou, inclusiv urcarea și coborârea, se fac pe jos, ca drumeție. Nu este posibil accesul cu mașina acolo sus, iar transportul bagajelor se face cu măgarii.
  • Turul necesită o condiție fizică bună și cel puțin un nivel mediu de experiență în drumeție. În special drumul de urcare pe și de coborâre de pe platou este solicitant și include scurte pasaje de cățărare ușoară.
  • Nu există facilități turistice sau așezări umane/infrastructură de orice fel sus pe platou (cum ar fi magazine, spații de cazare sau servicii de luat masa). Totul este adus acolo de echipa noastră, prin urmare vă rugăm să ne informați înainte de tur cu privire la orice nevoie specială pe care o aveți și cu care vă putem ajuta.
  • Traseul implică distanțe semnificative de străbătut în fiecare zi; viteza și preferințele dumneavoastră (de a face ocoluri, de a face fotografii elaborate sau pauze mai dese, de pildă) vor dicta numărul de obiective și situri cu picturi rupestre pe care le putem vizita. Lista site-urilor de mai sus este ceea ce fac drumeții cu o condiție medie în turul acesta de 7/9 zile.
  • Dacă sunteți interesați de alte locuri cu picturi rupestre din regiune (cum ar fi Ti-n-Tazarift sau Adjefu), sunt necesare zile suplimentare; în acest caz vă rugăm să ne consultați pentru un tur personalizat, incluzând astfel de situri.

Pachetul include:

  • Ghidaj în limba franceză pe tot parcursul turului.
  • Transport conform descrierii de mai sus.
  • Cazare după cum urmează:
  • > în cazul turului de 9 zile: 2 nopți de cazare la hotel sau han de 3* în Djanet, în regim de cazare cu mic dejun.
  • > în cazul turului de 7 sau 9 zile: 6 nopți de cazare pe platou, cu campare (corturi și saltele asigurate de noi, dar sacii de dormit trebuiesc aduși de turiști).
  • Mesele după cum urmează:
  • > în cazul turului de 7 zile: pensiune completă pentru zilele 2-6, prânz și cină pentru ziua 1, mic dejun și prânz pentru ziua 7.
  • > în cazul turului de 9 zile: pensiune completă pentru zilele 2-7, fără masă pentru ziua 1, mic dejun și prânz pentru ziua 8, mic dejun pentru ziua 9.
  • Cinele sunt întotdeauna mese calde, prânzurile pot fi calde sau pe bază de salate/gustări, în funcție de condițiile locale și de traseul zilei.
  • Apa potabilă tot timpul.
  • Asistență pentru viză (vă vom trimite confirmarea oficială a turului).

Pachetul nu include:

  • Zboruri interne sau internaționale.
  • Echipament personal, cum ar fi saci de dormit, haine, pantofi, produse cosmetice sau medicamente.
  • Mesele care nu sunt menționate ca fiind incluse.
  • Suveniruri sau bacșișuri.
  • Devieri de la traseu pentru a vedea alte situri de interes.
  • Cererea de viză sau taxele legate de viză (noi vă punem la dispoziție confirmarea oficială a turului rezervat).
  • Asigurare de calatorie.

De luat în calcul pentru bagajele dumneavoastră (recomandări):

  • Haine călduroase și rezistente la vânt (în deșert și pe platou temperatura poate scădea sub zero grade Celsius noaptea, iar vântul o poate face să se simtă mai scăzută).
  • Pantofi sau bocanci cu aderență bună (turul include multă drumeție prin nisip și, mai ales, pe teren stâncos / grohotiș, precum și câteva secțiuni de cățărare ușoară).
  • Cremă de soare, o pălărie sau un șeș, ochelari de soare.
  • Un rucsac mic pentru drumeție (diferit de bagajul mare).
  • Bețele de drumeție sunt recomandate mai ales, dar nu numai, dacă nu sunteți obișnuiți cu trekking-ul / drumeții mai solicitante și aveți nevoie de mai multă stabilitate.
  • Un aparat de fotografiat nu este obligatoriu, dar priveliștile și picturile superbe îl vor face binevenit.
  • Un acumulator încărcat este recomandat dacă aveți nevoie să vă alimentați sau încărcați diferite dispozitive electronice, deoarece vor fi 6 nopți pe platou, fără acces la surse de curent electric.
  • Orice medicament sau aliment specific de care aveți nevoie.

Important:

  • Vă rugăm să ne informați despre orice dietă, preferință culinară sau problemă medicală pe care trebuie să le luăm în considerare atunci când pregătim proviziile.
  • De asemenea, vă rugăm să ne informați despre orice problemă de mobilitate pe care ați putea să o aveți, deoarece turul este solicitant din punct de vedere al condiției fizice.
×

 

Bonsoir

Contactez notre guide touristique ci-dessus pour plus d'informations .

× How can I help you?