Cine suntem noi? Suntem o familie care și-a clădit viața în jurul ospitalității și experiențelor cu care ne-am întâmpinat întotdeauna oaspeții. Tatăl nostru, Mohammed Haffaoui, născut și crescut în stilul de viață nomad, a migrat, precum ciobanii transhumanți din România, cu cămilele între Immidir și Ahnet, ajungând astfel să cunoască foarte bine această regiune deșertică, fapt care l-a făcut mai târziu o pricepută călăuză pentru turiștii care doreau să traverseze sudul Algeriei. În anii 1980, el a fost printre primii care au explorat în profunzime marele Deșert Tanezrouft, precum și întinderile adiacente maliene și mauritane, în comerțul cu curmale, utilizând la vremea aceea unele dintre primele Land Cruisere din regiune. În 1989, după zece ani de călătorit între Mali și Algeria, s-a întors acasă la In Salah, și-a întemeiat o familie alături de soția sa, cu care se căsătorise la Timbuktu, și a pus bazele agenției care avea să se numească Tanezrouft Voyages.
Suntem de loc din In Salah, unde familia noastră posedă o turmă mare de cămile și o întinsă plantație de palmieri de unde comercializăm anual o mare cantitate de curmale. Dar deșertul rămâne locul unde ne simțim acasă mult mai mult decât orașul și, fie că mergem cu cămilele zile în șir în căutarea ierbii rare din vreun oued, departe de orice așezare umană, fie că ne însoțim oaspeții pentru a le arăta peisaje memorabile, acolo, în deșert, ne simțim împliniți. Cu acea boltă înstelată deasupra capului și briza serii când toată lumea se adună în jurul focului într-o comuniune caldă și liniște sufletească absolută.
De ce noi? Deșertul nu este doar o provocare pe care o poți depăși prin mijloace strict tehnice. Trebuie să-l înțelegi pe deplin, să-l simți cu un al șaselea simț, să-l respecți, pentru a fi primit de el, pentru a-l putea străbate. Și, deși avem întotdeauna un telefon prin satelit Thuraya când ieșim de pe șoselele asfaltate și din raza de acoperire GSM, cu o mulțime de provizii de hrană și apă, cu un echipament de Campare în stare foarte bună, precum și cu piese de schimb și exces de combustibil pentru vehiculele noastre 4×4, știm din experiență că este nevoie de mult mai mult decât aceste echipamente și consumabile pentru a străbate deșertul. Pentru că seara, un loc care pare a fi adăpostit de vânt și numai bun pentru a monta cortul ar putea să nu fie așa dacă ne uităm îndeaproape la modul în care sunt dispuse firavele valuri de nisip de la picioarele noastre. Sau pentru că s-ar putea să ne vedeți luând-o brusc la stânga sau la dreapta sub soarele puternic de amiază, aceasta în mijlocul a ceea ce pare a fi o întindere perfect netedă, lipsită de vreun reper după care să ne ghidăm.
Astfel, noi ne asigurăm întotdeauna că avem tot ce este necesar pentru traseul stabilit: vehicule 4×4 puternice pentru terenul de traversat, materiale de Campare atent îngrijite, o mulțime de provizii și un echipament de încredere. Dar întotdeauna completăm aceasta cu factorul uman, cu cunoștințele și familiaritatea noastră raportat la deșert, precum și cu cel mai bun sprijin local de care avem nevoie, fie că este vorba despre ghizii locali sau despre nomazii care să vă ofere o perspectivă emoționantă asupra stilului lor de viață. Lucrăm în agenția de turism și deținem o licență de turism de 34 de ani, dar pentru noi turismul este mai degrabă o împlinire, o finalitate a cunoștințelor mai multor generații pe care le urmăm. Este o poveste legată strâns de moștenirea, modul de viață și cunoștințele lor de care ne folosim constant cu smerenie pentru a avea onoarea de a vă primi aici, în Sahara. La noi acasă.